Volumul de faţă însumează 200 de probleme cuprinse în patru capitole, care în esenţă sunt probleme de dinamică şi aplicaţii cu specific feroviar. Aceste probleme reprezintă rezultatul unei experienţe dobândite în decursul ultimilor 20 de ani, experienţă care a debutat pe băncile şcolii şi a continuat până în prezent, ca obiect al activităţilor cotidiene din domeniul transporturilor feroviare, fenomen la care am participat direct sau tangenţial, atât obiectiv cât şi subiectiv, de jure şi / sau de facto.
Găsiți
aici și alte lucrări ale autorului
George Dumitru.