Ingineria softului este o disciplină de studiu și un domeniu de cercetare vast. Un demers de prezentare exhaustivă a temelor specifice ingineriei softului înseamnă un număr apreciabil de pagini și nevoia de a comprima prezentarea temelor fundamentale, după opinia autorilor: abordarea metodologică și un exemplu de limbaj de modelare. Din dorința de a sublinia statutul Ingineriei softului, ca disciplină care pune mare accent pe rolul conceptualizării în demersul de elaborare a unui sistem soft, cartea vine cu o serie de considerații, cu pronunțat caracter speculativ, pe marginea universului Ingineriei softului, dovedind odată în plus, importanța pe care o are conceptualizarea în ingineria softului.