În spiritul Muzeului din Alexandria, cu a lui faimoasă Bibliotecă, am dorit ca această carte să fie un depozitar al informaţiilor despre cercetările ştiinţifice şi despre marile personalităţi care şi-au adus o contribuţie la propăşirea omenirii.
După o prezetare cronologică a marilor descoperiri ştiinţifice şi tehnice din capitolul 1, urmează în capitolele 2-7 prezentarea pe domenii a cercetărilor şi a marilor personalităţi, ajungând la final la concluzii privind aportul unor popoare, state şi regiuni la cercetarea ştiinţifică.
Chiar Indexul este de fapt o enumerare alfabetică a personalităţilor ştiinţifice şi tehnice care „au împins lumea înainte”. Evident de fiecare dată, şi în cadrul fiecărui domeniu am căutat să prezint şi aportul cercetărilor şi realizărilor practice ale românilor.
Ideea de a scrie această carte a venit în urma vizitei la Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi î, care, pe lângă importanta colecţie de ceramică Cucuteni, prezintă în câteva camere istoria universităţii ca urmaşă a Academiei Mihăilene din Iaşi şi principalele cercetări ştiinţifice şi publicaţii pe grupe de discipline: umaniste, ştiinţifice (matematică, fizică, chimie), biologie,.geografie, istorie, filozofie, drept şi ştiinţe economice.