Motivele principale pentru utilizarea materialelor compozite în industria automobilelor este scăderea în greutate şi costurile mai mici, dar sunt şi alţi factori, precum integrarea, reducerea zgomotului, design îmbunătăţit şi performanţa în ansamblu care nu pot fi neglijaţi.
Limitările în alegerea materialelor sunt de două feluri: tehnice şi economice, nu întotdeauna cea mai bună soluţie tehnică fiind aleasă din considerente de cost. Compromisul reprezintă calea de a alege materialul optim şi este realizat de intuiţia inginerului.