Cercetarea experimentală a vehiculelor feroviare se bazează pe încercări realizate pe standuri specializate sau pe linie cu luarea în considerare a unui
număr mare de factori astfel încât să poată fi acoperite toate condițiile de exploatare, în care în mod obligatoriu se regăsesc și situațiile limită. De
asemenea, pentru omologare, vehiculul feroviar este supus unor încercări specifice pe baza cărora se certifică aptitudinea acestuia de a realiza performanțele pentru care a fost proiectat și îndeplinirea criteriilor pentru admiterea în circulație pe rețelele naționale sau internaționale.